joi, 17 noiembrie 2016

Exclusive Beauty & Fashion Shows: Noua experiență de shopping din Micul Paris!

Descoperă o abordare proaspătă asupra modei și conceptului de shopping în cadrul Exclusive Beauty & Fashion Shows! Între 17-19 noiembrie designul, arta și lifestyle-ul se întâlnesc pentru a contura o experiență de shopping aparte în atmosfera unica a Palatului Noblesse.

Situat în centrul vechi al Micului Paris de odinioară, Palatul Noblesse – Lifestyle Palace îți propune o călătorie în timp și spațiu, prin interioarele sale rafinate amenajate în stiluri diferite. În interiorul acestei lumi te așteaptă designeri, creatori handmade, artiști și consultanți în frumusețe pregătiți să îți ofere cele mai bune sfaturi. Astfel, de îndată ce treci pragul Palatului Noblesse, vei descoperi o experiență de shopping personalizată și inedită într-o ambianță aparte care îți amintește de eleganță, stilul și efervescența shopping-ului parizian.


Pe lângă un mix inedit de piese vestimentare, accesorii și produse de beauty, serile din cadrul Exclusive Beauty & Fashion Shows înseamnă prezentări de modă în acorduri de vioară by Graziella, îmbinate cu sesiuni lejere de networking și un strop de "chic à la française". Evadează din banal și descoperă tendințele actuale și direcțiile din modă și lifestyle pe parcursul a trei zile de evenimente, într-o locație cu atitudine, unde frumosul inspiră și prinde noi sensuri, forme și idei.

Exclusive Beauty & Fashion Shows este al treilea eveniment din seria Noblesse Palace Lifestyle Fairs, precedat de Luxury Lifestyle Fair și Noble Drinks Fair & Networking Events.

"Prin Exclusive Beauty & Fashion Shows ne dorim să oferim vizitatorilor un concept inedit, prin care shopping-ul se transformă dintr-o activitate impersonală și fugitivă centrată pe rezultate și cantitate, într-un demers personalizat ce pune accent pe calitate, pe emoții, pe interacțiunea reală dintre consumator și brand sau designer-ul produsului, oferind valoare experienței în sine." – Loredana Preda, CEO, Noblesse Group International.

Program Exclusive Beauty & Fashion Shows

Joi, 17 noiembrie: 18:00-22:00
Vineri, 18 noiembrie: 18:00-22:00
Sâmbătă, 19 noiembrie: 16:00-22:00



Urmariti site-ul www.palatulnoblesse.ro și pagina de facebook Exclusive Beauty & Fashion Shows pentru a fi la curent cu informații detaliate despre programul evenimentului, invitați speciali și concerte live.

Palatul Noblesse este un proiect al Noblesse Group, initiativă antreprenorială care activează în domeniul industriilor creative si culturale, promovand un stil de viata rafinat. “Add value to your lifestyle” este motto-ul care defineste activitatile tuturor brandurilor din cadrul grupului. Group-ul Noblesse este format din brand-urile Noblesse Interiors - showroom-uri de mobilier si decoratiuni de lux, Noblesse Academy- cursuri de dezvoltare, biroul de design interior si arhitectura Studio Insign, Asociatia Culturala Noblesse si Centru de Arte si Evenimente - Palatul Noblesse. Sediul central al acestui grup este Palatul Noblesse - Lifestyle Palace.

Comunicat de Creative Ideas.