marți, 5 aprilie 2016

3.4.2016 - Amorphis - primul meu concert de metal

Amorphis la Bucuresti - Arenele Romane. Silviu Pal Blog
Acum ceva timp, nu puteam asculta absolut deloc muzică rock/metal. Motivul? Nu pot să vi-l spun, pentru că nici eu nu îl știu. Știu doar că aveam o durere în piept și că nu puteam accepta. Nu înțelegeam absolut nimic din muzica aia. Pupic este rockeriță de mică, chiar era fană înrăită atunci când ne-am cunoscut, și a încercat de multe ori experimente ca să mă convingă să ascult muzica ei, dar nu am putut. Sincer, a fost unul din lucrurile mari care ne-a îndepărtat unul de celălalt de-a lungul timpului, dar totuși suntem împreună, după mai bine de 4 ani, datorită ei că a înțeles că n-are cu cine. Până ieri, când am fost împreună la concertul Amorphis din București.

Însă ceva s-a schimbat în momentul în care mi-am luat job în IT, ca programator pe Android. Fiind o fire visătoare, chiar superficială de multe ori, nu puteam continua să lucrez ca programator dacă nu găseam o soluție să rezolv problema concentrării. Într-o zi, fiind destul de stresat la serviciu, am deschis YouTube și am trecut din piesă în piesă, adunate într-un playlist. La un moment dat apare în listă Opeth, una din trupele preferate ale lui Pupic. Pentru prima dată în viața mea, am simțit că am nevoie de acea muzică. Am căutat un mix de muzică mai lung și am găsit apoi unul de 5 ore. Mi s-a părut genial. Acea zi a fost ziua în care am început să înțeleg, la un nivel destul de inferior, muzica metal.

Derulăm repede până în ziua în care am primit pe facebook de la Pupic link către noul album Amorphis - Under the red cloud. Apoi un link către concertul Amorphis din România. Apoi mesajul "Mergem fără discuție!". Să mai zic ceva? :D

3.4.2016 - Concertul a avut loc la Arenele Romane, în cort încălzit. Nu am experiență de concerte, dar pentru mine, evenimentul a fost organizat foarte bine. Ieșiri suficiente, aerisire, oameni de pază, pompieri, tot ce aveai nevoie, era acolo. Pe scurt, am simțit că s-a învățat ceva după Colectiv.


Cum a fost concertul Amorphis?

Înainte de Amorphis, au cântat Textures (trupă din Olanda) și Poem (veniți din Grecia). Noi ne-am dus direct la țintă, având în vedere că era duminică seara. Am ajuns cu 20 de minute înainte să intre Amorphis pe scenă. După cum spuneam mai sus, totul a fost organizat foarte bine. După ce a intrat trupa în scenă, publicul a explodat de încântare. Atmosfera a fost plăcută, mai puțin sonorizarea în față (noi am avut bilete la Golden Circle). Oamenii s-au bucurat mult de concert și au cântat alături de trupa lor preferată. Majoritatea știau versurile, deci am fost chiar în plus acolo. Eu țin minte linii melodice mai mult decât versuri.

Pentru mine, concertul Amorphis de ieri a fost un pas înainte în relația mea cu Pupic, deoarece am reușit să îmi depășesc o problemă pe care o aveam de mult și am pătruns în viața ei de concert, ea având mult mai multă experiență decât mine cu metalul și concertele. She's a rock star! A fost și un concert bun mai ales că știam și eu câteva linii melodice de pe noul album, Under the red cloud, ceea ce m-a motivat să și cânt (da, cu la-la-la, că nu știam ce zice Tomi, solistul, acolo).

Ca să închei, concluzia mea este că oamenii sunt capabili să se schimbe în orice fel, de la orice nivel la altul, în funcție de experiențele pe care le au de-a lungul vieții. Mă refer aici în special la relații, cum un partener se poate modela după celălalt, astfel încât amândoi să fie fericiți.

Pupic este happy acum. Dar nu am mers la concert pentru ea, am mers pentru că am dorit experiența unui concert rock, mai ales că am fost împotrivă atâta timp.

Provocarea postării: Care a fost cel mai tare concert la care ai participat vreodată? Lasă-mi un comentariu mai jos.

Amorphis! Amorphis! Amorphis!

Pe curând.