Nu sunt un gamer adevărat, doar amator, dar pasionat. Jocurile mă relaxează, dar multe dintre ele mă și provoacă. De aceea am zis că într-o zi sper să ajung la un campionat național de Fifa. Never say never!
Acum să vă spun cum a fost lansarea celui de-al treilea număr al revistei de gaming NIVELUL2, care a avut loc la Nexus Gamers Pub pe 4 aprilie.
Oamenii talentați ale căror review-uri, editoriale și interviuri ajung în paginile revistei NIVELUL2 nu sunt alții decât foști redactori ai cunoscutei reviste LEVEL (pe care sunt sigur că o cunoașteți cei mai mulți dintre voi) și colaboratori noi, entuziaști și extrem de pasionați. Dedicarea acestora face ca revista să ajungă la un public cu vârste între 14 și 60 de ani, lucru foarte important pentru o astfel de revistă.
NIVELUL2 acoperă toate genurile și titlurile importante disponibile pe PC, PlayStation 4, Xbox One și Wii U. În curând, va fi inaugurată și o rubrică dedicată fenomenului eSports și jocurilor competitive. În ceea ce privește distribuția, revista poate fi achiziţionată online, de pe site-ul revista.nivelul2.ro, dar şi prin diverşi parteneri: alte magazine online şi offline de profil sau nu, precum şi puncte fixe în marile oraşe. Numărul sălilor de gaming cu care publicația colaborează se va mări de la două la cinci în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Constanta şi Iaşi. În ceea ce privește comenzile online, revista este livrată în toată ţara printr-un partener, care o expediază prin poştă sau curier, iar abonaţii beneficiază de transport gratuit. Poate fi găsită și pe eMAG.ro, iar în scurt timp va intra şi în reţeaua de magazine inMedio şi Relay.
Despre echipa NIVELUL2 găsiți mai multe pe site-ul revistei. Multumesc Caracteristic și Mihaela Ganciu pentru invitație.
PS: La eveniment au fost campionate de MKX și Fifa 2016. Nu am reușit să joc decât Fifa. Am luat locul 2. La penalty-uri. Ieei!