sâmbătă, 28 ianuarie 2017

"Fixeur" - un film care te face să-ți pui întrebări despre tine

fixeur, film, tudor istodor, adrian sitaru, film romanesc, cele mai bune filme
Din 27 Ianuarie 2017 veți putea vedea în cinematografele din București și din alte 25 de orașe(programul din cinematografe aici) filmul "Fixeur", cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru. Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Eu am văzut "Fixeur" pe 23 Ianuarie, în cadrul vizionării de presă de la Cinema Elvira Popescu. Recunosc că am stat cu sufletul la gură tot filmul. Viziunea celor doi Adrian-i, Sitaru și Silișteanu, regizorul și unul din scenariști, a fost pusă excelent în scenă de către actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca. Filmul este inspirat din evenimente reale, trăite chiar de coscenaristul Adrian Silișteanu, în anul 2002, când lucra ca fixer la Agenția France Press.


"Filmul Fixeur este unul care te face să-ți pui întrebări despre tine, despre relațiile cu cei de la serviciu sau cei din familie", spune Adrian Silișteanu în timpul sesiunii de Q&A de după film.


M-a impresionat prestația lui Tudor Istodor în rolul lui Radu, fixeur-ul. Ambițios și pasionat, Radu își pune la dispoziție toată energia și entuziasmul pentru ca reportajul despre minora repatriată să fie realizat. Filmul are multe momente limită, pe care le veți identifica singuri.

Pentru cei care nu știu ce înseamnă fixeur (nici eu nu știam înainte să aflu din film): un fixer este un jurnalist local, care face toate aranjamentele pentru ca alți jurnaliști, străini, sa-și poată face povestea pentru care călătoresc în țara fixerului (mai multe detalii aici).

Unde puteți vedea "Fixeur"

Lungmetrajul, distribuit de Domestic Film, va putea fi văzut la București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Oradea, Oravița, Pitești, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Vaslui și Vulcan.

Premii

Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, "Fixeur" a câștigat luna trecută "Premiul pentru cel mai bun actor", acordat lui Tudor Istodor, și "Mențiune Specială a Juriului" în cadrul Les Arcs European Film Festival.

Cine se află în spatele filmului

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

Producție

"Fixeur" este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

"Fixeur" este cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după "Pescuit sportiv" (2008), "Din dragoste cu cele mai bune intenții" (2011) , "Domestic" (2012), "Ilegitim" (2016), producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: "Valuri" (2007), "Lord" (2009), "Colivia" (2010), "Chefu'" (2012), "Artă" (2014), "Excursie" (2014).

---------
Susținut de EUROPA FM.
Parteneri media: Music Channel, BLITZ TV, Cinemagia, Business Woman, DinFilme.ro, All about Romanian Cinema, Cinefan.ro, @FILM, MovieNews.ro
Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/fixeur.