Se afișează postările cu eticheta Concurs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Concurs. Afișați toate postările

miercuri, 21 septembrie 2016

"Doua lozuri" - Mergi la cinema și trei actori români îți dau cadou mașina din film #Dacia1300

Doua Lozuri - film romanesc. Dragos Bucur, Dorian Boguta, Alexandru Papadopol. RoImage. Silviu Pal Blog.
După succesul de box office cu Love Building, Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol se întorc în cinematografe cu o nouă supercomedie!

Trailerul comediei DOUĂ LOZURI surprinde perfect spiritul românului fără bani. În stilul caracteristic, aflat la ananghie, românul visează la un loz norocos și la un câștig peste noapte, dar, când îl lovește norocul, nu știe cum să reacționeze.
Povestea se învârte în jurul celor trei protagoniști, Sile, Dinel și Pompiliu (Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol), care află că nu e de ajuns să fii declarat câștigător doar pentru că ai toate numerele bifate pe bilet, ci e nevoie să "suferi" până ajungi milionar, așadar, vor trece printr-o serie de aventuri pentru a se putea prezenta la Loterie și a-și ridica premiul.

Mergi la cinema și trei actori români îți dau cadou mașina din film!

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol stabilesc o premieră în România, oferind cadou o mașină vintage Dacia 1300, la fel ca cea folosită în comedia Două Lozuri.

marți, 17 mai 2016

Postere "Captain America: Civil War" - ediție limitată. #ConcursPentruFani

Postere Captain America Civil War - editie limitata - Ranevents - Cinema City - concurs
UPDATE: Concursul s-a încheiat. Avem 4 câștigători: Codryna, Lucian Rotaru, Florin Banu și bgcatalin. Vă rog să îmi trimiteți email la silviu.pal@live.com pentru a stabili cum puteți intra în posesia premiului. Ultimul set de 3 postere îl voi oferi într-un concurs fulger pe profilul personal de facebook (@silviupal). Vă mulțumesc tuturor pentru participare. Sper că ați văzut deja filmul în format IMAX! :)

După cum v-am povestit în articolul legat de avanpremiera filmului "Captain America: Civil War", experiența IMAX oferită de Cinema City este unică. Un ecran uriaș, 3D, unde actorii se văd incredibil de aproape și te simți ca și cum ai face parte din film.

Aceasta este senzația pe care am avut-o în timpul celui mai recent film dedicat lui Steve Rogers, soldatul cel slab și pricăjit de la început, care a devenit puternic după un experiment cu succes făcut de armata americană, atunci când aceștia au înțeles că Steve ar putea deveni un adevărat lider al armatei SUA, prin loialitatea și caracterul său ("Captain America: The First Avenger").