luni, 16 mai 2016

Coldplay lansează un nou videoclip absolut genial pentru piesa "Up&Up"

Coldplay Up and Up #UpAndUp #NewSong
Una din trupele mele preferate, Coldplay, tocmai a lansat un nou videoclip pentru melodia "Up&Up", care mi se pare absolut genial! Piesa face parte din albumul "A Head Full of Dreams". Britanicii își surprind mereu fanii cu videoclipuri "speciale", cum ar fi cel filmat pentru piesa "Adventure for a lifetime" (articol aici), o animație în care membri trupei sunt, de fapt, maimuțe.

În noul videoclip, Chris este un uriaș întins pe suprafața pământului, Guy cântă printre munți, Will bate la tobe uriașe pe un pământ pustiu, Jonny face un solo de chitară printre nori, oamenii mănâncă din farfurii în care sunt vapoare în miniatură, vulturi înoată pe sub apă, mașini circulă prin tuneluri spre alte galaxii, copii se plimbă printre pești, fluturi imenși, elefanți pe covor, case cu susul în jos, planete zburatoare, un astronaut cu mașina pe luna, acolo unde un bărbat uriaș face plajă, flori de dimensiuni enorme crescute în mijlocul unui oraș, curse de mașini pe inelul unei planete...Este un montaj incredibil!

Videoclipul a fost regizat de Vania Heymann și Gal Muggia.

Good job, Coldplay!