Era iunie, la finalul clasei a IV-a, o zi cu cer senin, de un albastru clar. Pe la ora prânzului ajung acasă după școală, îmi pune mama să mănânc și mă întreabă ce am făcut la școală. Pe un ton trist, îi răspund că totul a fost bine, doar că domnul învățător a dat temă celor care au calculator să scrie poezia
"Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie", de Mihai Eminescu într-un document, ca apoi să îl printeze pe hârtie pentru toată clasa, să aibă fiecare fișa lui de lucru. Totodată, cine ar fi făcut asta ar fi fost recompensat și apreciat în fața clasei. Doar că noi, pe vremea aceea, nu aveam imprimantă, însă părinții știau că de mult timp îmi doream.
Mama, cu privirea ei blândă, se uită la mine și îmi spune
"Mergi până la calculator, avem o surpriză pentru tine". Curios din fire, o rup de fugă de la masă direct în dormitor, unde era biroul, și văd o cutie mare, împachetată frumos, așezată lângă monitorul calculatorului. Nu știam ce mă așteaptă, dar orice ar fi fost, trebuia să fie de valoare.
